Dacă m-ai fi întrebat, în urmă cu vreo 20 și ceva de ani, ce vreau să fiu când mă fac mare, aș fi răspuns medic, designer sau avocată. Drăguț, nu? Ca orice fetiță inocentă, visam să scap lumea de boli, catastrofe vestimentare sau pârnaie. Toate bune și frumoase, până când am împlinit 18 ani. Mi-am dat seama că încep să mă fac mare, însă nu știu încotro s-o apuc și nici nu-mi spune nimeni. Am reflectat asupra situației și mi-am dat seama că, practic, nu știu să fac nimic, ceea ce e nasol, deoarece nu există facultate pentru așa ceva. Sau există?

Ei bine, știu să scriu și să citesc. În jurul vârstei de șase ani, am învățat să fac lucrurile astea. La turtă cică aș fi luat un pix și un carnețel de pe tavă. De asemenea, într-o vară, când eram în Herăstrău, am găsit, pe o bancă, un număr din Academia Cațavencu. L-am răsfoit, m-a impresionat conținutul și mi-am zis că numele meu o să apară acolo, în coloana autorilor.

Analizând toate lucrurile astea, am realizat că viața mi-a dat toate semnele de care aveam nevoie. Prin urmare, am dat admitere la Jurnalism. Cred că ăsta e cel mai bun lucru pe care l-am făcut, până acum, pentru mine. Condeiul și câțiva profesori m-au ajutat să mă redescopăr, să am încredere în mine, să-mi dau voie să fiu creativă, să îndrăznesc să mă exprim. Am descoperit că îmi place să scriu și că ăsta este unul dintre modurile în care am un impact în societate.

blog ro
Nu știu ce m-a apucat într-o seară, însă am decis să-mi fac blog. Eram în sesiune, cred. Am vrut să văd ce e acest wordpress și ce știe să facă de zero lei. Am ales, desigur, un nume penibil. Nu, nu Duduia Magda, stai calm, am început de jos, cu „Ursulețul verde”, numele jucăriei de pluș preferate. Mi-am exersat mâna, iar lucrul ăsta a început să se vadă și în modul în care mă exprimam în lucrările de la facultate. Am continuat cu „Pamfletul de seară”. Acolo băteam câmpii, acolo dădeam cu capul. Am văzut că lumea îmi citește textele și am prins curaj. Am trimis link-uri către diferite publicații pe care le citeam cu interes. Așa mi-am găsit primul loc de muncă, cel de redactor la Academia Cațavencu. Și da, mi-a apărut numele în caseta redacțională! În perioada aceea, eram pur și simplu îndrăgostită de jurnalism, nu mă vedeam făcând altceva. Problema e că, într-adevăr, în majoritatea cazurilor, dragostea durează trei ani. Uneori, buba pleacă de la bani. Jurnalismul nu-mi aducea veniturile de care aveam nevoie, adică să am măcar după ce bea apă. Ne-am despărțit. La blog renunțasem de ceva vreme, așa că nu-mi mai rămăsese nimic. Mi-am zis să mă concentrez pe Masteratul în Comunicare Politică pe care îl urmam, poate reușeam cumva să îmi salvez viața profesională. Am ajuns să fac campanii electorale pentru oameni și partide în care nu credeam. Am sărit din trenul ăsta. M-am urcat imediat în altul.

M-am angajat pe o plantație de marketing. Am rezistat patru sau cinci luni, apoi mi-am dat demisia și m-am făcut corporatistă. Da, da, stiu, îmi place să învăț din greșeli sau pur și simplu îmi plac greșelile, fără partea cu învățatul. Corporația nu a fost chiar atât de nasoală, căci am prins gustul pentru social media. Am sărit și din trenul ăsta.

bloguri

În prezent, sunt specialist în relații publice, încerc să descifrez tainele e-commerce-ului și să nu mai ucid încă un blog. Scriu rar pentru mine și pentru cititorii mei, dar scriu din suflet. Îmi place mult ceea ce fac la job, dar și acasă.

Chiar și așa, am sentimente contradictorii față de social media. Ca om de comunicare, mă fascinează. E un instrument grozav de promovare, îmi oferă acces la oamenii la care vreau să ajung. Pe de altă parte, mă sperie, căci e o chestiune imposibil de controlat, prin intermediul căruia oamenii sunt manipulați și distrași de la viața reală. Ei bine, eu vreau să folosesc social media în scopuri nobile, pentru a aduce fericire și curcubeie în lume.

De data asta, treaba e mai serioasă ca oricând, căci am decis să merg la Webstock, cel mai mare eveniment de social media din România. Mai mult decât atât, sunt blogger acreditat. Mi-am luat o zi de concediu pentru a participa la eveniment și știu că n-o să regret. Abia aștept să descopăr noutățile din domeniu și cum să folosesc ce are social media mai bun atât în cazul brandului personal, cât și la locul de muncă. Mă interesează bunele practici, comunicarea, promovarea, tot! Poate se prinde ceva de mine. Pe lângă asta, nu mi-ar strica puțin networking cu colegii pe care nu i-am cunoscut niciodată și să aflu care sunt oamenii din spatele proiectelor pe care le admir sau le detest.

webstock romania 2017
Evenimentul va avea loc la data de 29 septembrie, la JW Marriot Bucharest Grand Hotel, și va cuprinde Conferințele și Premiile Webstock. În cadrul conferințelor, speakeri cu autoritate în domeniu vor vorbi despre trendurile din social media. Cât despre premii, ele vin ca o recunoaștere a proiectelor inedite care au apărut, în ultimul an, la nivel național, în peisajul digital.

Nominalizările la Webstock Awards pot fi făcute până la data de 8 septembrie. Propunerile sunt gratuite și pot fi trimise deopotrivă de către autori și utilizatori, prin completarea formularului online. Categoriile în care poate fi înscris un proiect sunt următoarele: Publishing, Utility, Best Use of Photography, Influencer Campaigns, Special Projects, Social Media Projects, Mobile Applications, Corporate Blogs, Innovation, Best Brand on Instagram, Best Use of Video in Online.

Evenimentul, aflat la cea de-a zecea ediție, organizat de Evensys, în parteneriat cu Vodafone, este destinat tuturor celor care au treabă cu social media: bloggers, vloggers, influencers, media celebrities, digital managers, social media consultants, digital managers, instagrammers, PR specialists, community managers etc. Pentru mai multe detalii, urmărește pagina de Facebook.

Hai și tu la #webstockro!