Anul trecut, în iunie, datorită unei serendipități digitale, am descoperit efectul celor șase pași în opt timpi. Nu, nu m-am apucat de știință, căci asta ar fi însemnat să rămân tot în zona mea de confort, ci am aflat, după vreo 60 de ani de la apariția sa, că există o chestie numită salsa. Exagerez puțin. Evident că mai auzisem până atunci câte ceva, însă nu știam sigur dacă se mănâncă doar cu nachos sau merge și cu fajitas.

Lăsând gluma la o parte, parcă Facebook îmi urmărise conversațiile din privat și, în prag de a împlini un sfert de veac, mi-a trântit pe wall o reclamă la o lecție gratuită de salsa și bachata. Astfel, am ieșit din peștera mea, am luat-o și pe A. cu mine și ne-am îndreptat către locul cu pricina. Și da, știam că nu mă așteaptă un curs de gătit, ci de dans. Cu atât mai bine, aveam să ard eu caloriile, nu ele pe mine.

Trebuie să recunosc, nu doar că am două picioare stângi, însă incapacitatea mea de a dansa îi încurcă și pe ceilalți în scălâmbăielile lor. Prin urmare, aveam emoții din alea neconstructive. Odată ce am ajuns acolo, m-am mai relaxat, deoarece părea că ceilalți nu sunt la fel de talentați ca mine. Vorba lui Creangă: “Știu că sunt prost, dar când mă uit în jur, prind curaj”.

După ce m-am mișcat jumătate de oră ca o momâie, iată că, la un moment dat, mă cuprinde pasiunea și reușesc să descopăr abilități pe care nu știam că le am. Fix când proful încerca să-mi explice pasul de bază, descătușez dansatoarea din mine și îi dau un cap în gură omului. Apropo, tipul avea în spate câțiva ani de karate, centură neagră și titluri de campion național. Ce puteam să zic, “Mă scuzați, am crezut că mă aflu la clubul de MMA”? Am văzut că nu i-au sărit dinții, că nu-i curge sânge din gură (probabil lovesc ca o fetiță), așa că am întrebat simplu și inocent: “E bine acum?”.

Până la finalul cursului n-am mai rănit pe nimeni. Am fost atât de mulțumită de mine încât am decis să-mi fac abonament. Dacă nu-mi iese partea cu dansul, măcar îmi mai exersez lovitura cu capul.

După vreo trei luni mi-am dat seama că nu mă dau în vânt după salsa și nici după bachata. Le dansam la fel de prost pe amândouă și nu era nimeni care să-mi spună asta. Sala nu avea oglinzi în care să văd cât sunt de penibilă, cursul era supraaglomerat, iar profii nu aveau timp și ochi pentru fiecare antitalent în parte. În plus, nu-mi plăceau nici colegii. Fetele erau neprietenoase, iar băieții veniseră la agățat. Începusem să nu mă mai simt bine acolo, să nu-mi mai placă atmosfera și nici energia oamenilor. M-am întors la viața mea de corporatistă și m-am lăsat de bazaconia asta numită dans.

Anul ăsta, eu și aceeași A. am decis că salsa merită o a doua șansă.  Am început să ne căutăm o altă școală de dans. Ne-am dus la o lecție gratuită de salsa, bachata și kizomba, susținută undeva între Unirii și Tineretului. Pe drum, ne-am rătăcit pe niște străduțe, deoarece o tânără binevoitoare ne-a dat indicații greșite. Spunea că tocmai de acolo se întoarce și ea. Într-un final, am ajuns la pomul lăudat. Deși am întârziat câteva minute, abia am reușit să rezist până la final. Profii erau mecanici, nu prea zâmbeau, predau dansul ca pe matematică și nici nu era chimie între ei. Pe deasupra, am impresia că spațiul nici nu avea un Feng Shui prea bun. Am plecat mai mult decât dezamăgită, însă am înțeles de ce fata care ne-a dat indicațiile greșite era așa pierdută în spațiu.

Cică a treia oară e cu noroc. De data asta am mers cu A. către unul dintre acele locuri secrete din București unde nu te-ai duce dacă nu ți-ar fi recomandate de către cineva. Ei bine, pe această cale îți confirm că marile descoperiri întotdeauna le faci în locuri mai puțin evidente.

Dacă un curs de ceva, orice, este gratuit, asta nu înseamnă automat că nu plătești nimic. Plătești cu timpul tău care capătă o valoare inestimabilă imediat ce ți-ai terminat programul la serviciu și nu mai decide angajatorul că meriți x lei pe oră. Uneori lucrul acesta este suficient pentru a-ți da seama că vrei să investești și mai mult timp și, de ce nu, bani, în dezvoltarea ta personală.

Să le acord timpul meu lui Romy și Adei a fost una dintre cele mai bune decizii pe care le-am luat în ultima perioadă. Am descoperit în ei ceea ce n-am văzut în ceilalți instructori până acum. Sunt atât de pasionați de ceea ce fac încât ne insuflă și nouă, elevilor, dragostea pentru dans și muzică, mai ales pentru salsa. Dansează cu noi, cu fiecare în parte, ne atrag atenția când greșim cu ceva, chiar dacă, involuntar, facem mereu aceleași greșeli, și ne încurajează de fiecare dată când facem bine sau aproape bine ceva. Și pe bune, seara, după o zi lungă de muncă, e mare lucru să ai răbdarea necesară să-i arăți uneia ca mine, pentru a mia oară, cum trebuie să arate Suzy Q. Ce apreciez cel mai mult e că toate aceste gesturi sunt făcute din suflet, iar asta se simte din atitudinea celor doi și din energia pozitivă pe care o emană.

Denumirea școlii de dans, Revolucion del Cuerpo, nu este întâmplătoare. Când sunt acolo, de trei ori pe săptămână, chiar trăiesc o anumită stare pe care până acum nu am mai avut-o în alte contexte. Vin cu oboseala și gândurile mele de peste zi și le las la ușă înainte de a intra în sala de dans. De uit să le las, pleacă singure. Vin veche și plec nouă. Vin secată și plec plină de energie. Vin posacă și plec cu chef de viață. Fără să-mi dau seama, mă trezesc fredonând și exersând timid pașii pe stradă și la metrou. Adesea văd cum oamenii se uită suspicioși la mine, de parcă e nefiresc ca un om să fie fericit.

Am descoperit că, de fapt, îmi place să dansez salsa. Treptat am început să înțeleg și continui să-mi însușesc faptul că nu se învață, ci se simte, se trăiește. Salsa te armonizează cu tine însăți, căci nu este doar pentru corp, ci și pentru suflet și minte. Sincronizează cumva aceste trei elemente independente și totodată strâns legate între ele. De asemenea, salsa sporește încrederea în sine, iar încrederea te ajută să crești în toate aspectele vieții tale. Pe lângă asta, dansul este benefic pentru organism. Sunt studii din care rezultă că îmbunătățește funcțiile cognitive, adică te ajută să devii mai deștept, și scade riscul de demență.

De când am redescoperit salsa, datorită activității de la Revolucion del Cuerpo, am aflat ce trebuie să fac în momentele de epuizare fizică și psihică sau pur și simplu când vreau să-mi odihnesc mintea. Trebuie să dau play și să-mi exersez pașii. Recomand asta tuturor. Cred sincer că toți oamenii ar fi mai fericiți dacă ar include salsa în viețile lor, căci este o modalitate prin care se pot autopsihanaliza. Spre exemplu, dansul m-a făcut să-mi dau seama că sunt prea calculată și de asta greșesc de cele mai multe ori. Pierd din vedere frumusețea lucrurilor. Gândesc prea mult fără a acționa în consecință.

Chiar dacă la început mă revolta, am reușit să accept faptul că, în salsa, bărbatul conduce și femeia se lasă condusă. Dacă el e începător, s-ar putea s-o încurce din când în când, dar trebuie să fie iertat, căci are multe de făcut și probabil își fentează programarea genetică executând pași, semnale și respirând în același timp. Dacă e intermediar sau avansat o va face pe parteneră să se simtă ca o salsera, chiar dacă aceasta este începătoare, căci știe bine ce are de făcut cu el, dar și cu cea cu care dansează.

Momentan sunt la început. Nu știu încotro mă va purta această călătorie numită salsa, însă drumul în sine este un deliciu: mă deconectez, mă redescopăr, mă reinventez, mă încarc cu energie pozitivă și mă mențin tânără.

Sursă foto: Revolucion del Cuerpo