Când ai 25 de ani, locuiești cu mămica și n-ai niciun gând să zbori din cuib înseamnă că te apropii vertiginos de statutul de fată bătrână. Da, termenii ăștia doi te fac să te încrunți puțin, însă nu e vina mea că societatea este sexistă și a stabilit că bărbatul necăsătorit este burlacul dorit de către femei și invidiat in taină de către fraierii care și-au pus pirostriile în cap, iar femeia nemăritată este fata bătrână pe care nimeni n-o vrea și pe care vecinii, rudele de la țară și prietenii o compătimesc în taină.

Desigur, tu nu ești o Aurica Tulea. Nu ești disperată și nu te agăți de oricine, așa că dai impresia că-l aștepți pe Făt-Frumos. Ba mai mult, cică singurătatea te-ar fi făcut pretențioasă, iar dacă o ții în ritmul ăsta n-o să ai parte de împlinire domestică. Lumea a început să ți-o bage pe aia cu Alegi până culegi și să-ți spună să mai tai din pretenții, deoarece vrei prea multe de la un bărbat. Tu vrei ca el să aibă caracter, să se poarte frumos cu tine, să fie un om bun, sincer, muncitor, îngrijit și interesat de artă, cultură și călătorii. Trebuie să înveți să faci compromisuri, deoarece cam asta este rețeta iubirii imaginare pe care ți-o oferă prietenele tale implicate în relații mai mult sau mai puțin fericite. Și ce dacă omul tău stă toată ziua la calculator, evită să meargă la serviciu, fumează dubioșenii și te caută doar când are nevoie de tine, mai exact când vrea bani sau când este în călduri? Nimeni nu-i perfect. Tu ești o răutate mică, pentru că nu ai răbdare să cunoști individul!

Tu stii ca traim în anul 2016, iar asta înseamnă că femeia din lumea civilizată are un statut onorabil prin ea însăși. Bărbatul, actul și inelul nu sunt unicii indicatori ai fericirii. Femeia și-a trasat scopuri și obiective. Țelul suprem al vieții ei nu mai este să se lege de un bărbat, să-i facă pregătească trei mese pe zi și să-i umple casa de urmași. În prezent,  ea știe clar ce vrea de la viață și a aflat că un el nu o definește. Ea însăși nu se mai consideră nenorocită de soartă, chiar dacă gura lumii cea plină de prejudecăți pune eticheta asta. Desigur, este bun și un bărbat, dar prețul, și nu mă refer la bani, pe care uneori o femeie trebuie să-l plătească pentru un partener de viață este mult prea mare.

fata batrana.jpg

Fata bătrână este, de fapt, o femeie puternică. Ea nu se mulțumește cu puțin, ci își dorește o persoană care să-i ofere pe măsura lucrurilor pe care le poate dărui. Trebuie să recunoști că este nevoie de mult curaj pentru a renunța la o chestie pe care ai construit-o, în timp, alături de cineva, când orbirea din dragoste începe să se vindece și începi să vezi că lucrurile nu mai merg sau poate că n-au mers încă de la început, dar ați tras voie de ele. Este nevoie de curaj să nu te complaci, de teama singurătății, în relații cu oameni nepotriviți. Este nevoie și de o doză de rațiune și de mândrie a statutului pe care îl ai pentru a nu te simți înfrântă și umilită când, prietenele tale, nefericite în relațiile lor, pe care le sfătuiești să-și schimbe viața, îți trântesc în față o tâmpenie precum Și ce-ai vrea, să fiu singură ca tine? Mai bine așa, măcar mă mai mângâie cineva din când în când. Ei bine, scoate-ți suratele din întuneric și informează-le că are cine să te mângâie, însă tu nu ești un maidanez care se topește la prima atenție pe care o primește de la indivizii care trec pe strada sa.

Să nu mai spun despre intervențiile penibile ale celor din jur care încearcă să-ți bage pe gât persoane vizibil incompatibile cu tine, de parcă ar avea impresia că singură nu te descurci să faci rost de o întâlnire. Și chiar te descurci. Ai tot fost la întâlniri, dar n-ai găsit un individ care să-ți placă. Chiar nu este atrăgător un tip care consideră că-l insulți dacă îți plătești singură cafeaua sau care vrea să-ți bage limba în gură atunci când vede că nu este capabil să poarte o conversație. Ah, să nu uit de tipul căruia nu-i prea place să iasă în oraș, dar te tot invită la el invocând fel de fel de pretexte idioate, deoarece nu este suficient de bărbat încât să recunoască direct  faptul că vrea doar să se culce cu tine, pentru că mai mult de atât nu este capabil să ofere.

Totodată bărbații chiar nu reușesc să-ți facă față. Este mai mult decât evident că îți cauți un egal. Pe lângă sexy time mai ai nevoie de o discuție inteligentă și de o persoană cu care să împarți plăcerile și neplăcerile vieții. Bărbații consideră că ai ouă (nu, nu mă refer la cele de ciocolată, ci la unele metaforice), deoarece ai o personalitate puternică. Da, ouăle au devenit unitatea de măsură pentru  curaj. Ți se atribuie ouăle, nu ovarele cu ovule, atunci când nu te lași călcată în picioare, ci îți aperi punctul de vedere, când nu ești o floricică fragilă, ci arăți că te poți descurca singură într-un anumit context. Ești inteligentă, ai umor, ai un job bun, poți discuta cu oricine, despre orice, indiferent de momentul zilei, te pricepi la politică, la fotbal, schimbi prize, gătești, faci sport, ești sexy și clar ești bănuită că ai avea o problemă psihică pentru că dacă ai fi fost așa bună cum lași impresia, cică te-ar fi luat deja cineva. Asta gândesc cei castrați de calitățile tale.

Nu ai inima de piatră. Uneori îți lipsește atașamentul emoțional. Îți lipsește mai ales când știi cum te simți când îl trăiești. Important este că tot timpul ăsta pe care l-ai petrecut și îl petreci  în afara unei relații te ajută să descoperi lucruri interesante despre tine. Înainte de a ajunge să te simți bine alături de cineva trebuie să te poți simți bine alături de tine, să nu-ți fie teamă să petreci timp doar cu propria ta persoană, să iei masa în oraș singură, să citești o carte în parc, să mergi  singură la o expoziție, că doar ești o companie grozavă!

Locuiești cu mama ta. Nu-i o rușine. Vă comportați precum două colege de apartament, atât că dumneaei nu aduce bărbați peste tine, este liniștită și nu-ți oferă droguri. În plus, chiar ar fi o tâmpenie să te muți cu chirie când casa părintească se află în orașul în care locuiești. Contribui cu dragă inimă la cheltuielile casei, iar banii pe care i-ai fi dat pe chirie poți să-i investești în dezvoltarea ta personală prin înscrierea la un curs de dans sau la o limbă străină. Chiar și așa, în ochii lumii ai două handicapuri: 1. Ești singură și 2. Locuiești cu mami. Noroc că ție nu-ți (mai) pasă de gura lumii! 🙂

Sursă foto: Unsplash & Suzanne Heintz